Cred că Mircea a sărit calul destul de bine în emisiunea respectivă, dar să inițiezi o petiție ( on-line) prin care să ceri demiterea lui, mi se pare o tâmpenie maximă. Culmea, petiția este semnată de mai mult de 190 de persoane, cu diferite comentarii: “dintr-o emisiune pe care o urmaream cu placere, am ajuns sa o urasc…nu se poate sa iei in “gura lui Mircea Badea” emisiune de emisiune un singur om si partidul lui, PDL si Basescu sau aliatii lor…pt ca nu exista partid in romania care merita votat, sunt doar cativa oameni(eu unul as vota doar unul: Adriean Videanu, mi s-a parut cel mai competent personaj politic” ,    “de la o vreme a devenit prea infumurat, se crede atotstiutor si omnipotent, misogin si bigot. Bravadele lui nu mai au haz…Cel mai mult ma enerva mica lui cruciada cu Realitatea tv si ratingurile (baiatul chiar crede ca totul e legat de el, ca totul e impotriva lui, ca trustul concurent il atatca pe el personal)”,  “mie imi place emisiunea dar tot cred ca trebuie demis. Jos!” și exemplele pot continua. Multă lume sărmană care nu are ce să facă!!

Mie personal imi place Mircea Badea, face o altfel de revista presei care , după părerea mea, nu plictisește, ba chiar, câteodată te binedispune.  Dacă nu iți place, însă, poți foarte bine să schimbi postul că d’aia există telecomanda.

 M-am gândit că cei de la Metrorex au găsit soluţia pentru pierderea timpului, în mod plăcut, de către pasageri, când metroul staţionează 2, 3 minute. Ajungi în staţie, eşti anunţat că metroul stă 2 minute, intră fata, caută o bară liberă pe mijloc ( dacă nimereşte într-un vagon vechi) dacă nu improvizează, începe să se dezbrace, lumea uită că întârzie la muncă, mă rog partea masculină , totul e ok. Dacă ai noroc şi de o staţie mai lungă cu atât mai bine, vezi tot spectacolul, îi dai fetei nişte bani… sau nu, rămâi cu o amintire plăcută pe care o poţi împărtăşii colegilor de la serviciu, cu siguranţă vor fii invidioşi, poţi face poze cu telefonul din dotare, filma, ce mai, de vis!

Într-un loc uitat de lume

Unde munţii cei bătrâni, 
   
Îşi ridică crestele-nalte 
   
Peste al norilor hotar. 
   
 
Aici apele prind viaţă, 
   
Mângâind cu unda lor 
   
Stâncile ce ţin pe umeri 
   
Fermecat şi nevăzut, 
   
    
Un castel de piatră albă. 
   
Ce apare doar când luna, 
   
Îşi arată întreaga faţă 
   
Risipind al nopţii voal. 
   
    
   
Vantu-adie printre ramuri, 
   
Frunzele fosnesc uşor, 
   
Poarta mare de aramă 
   
Se deschide-ncetisor.

  
   
  Şi prin ea păşeşte alaiul,
  
 Spiriduşi zglobii şi zâne,
  
 Se grăbesc să pună masa
  
  Pentru cei ce-şi pun cunune.
  
   
  
 Chiar şi Cel ce mână norii
  
 De furtună-ntreaga lume,
  
 A sosit la nunta mare
  
 Dintre un prinţ şi-a lui ursită.
  
   
  
 Licuricii aduc lumina
  
  În poiana fermecată
  
 Mirii calcă iarba moale,
  
 Umedă şi-nmiresmata.
  
   
  
 Luna razele-şi trimite,
  
  Îmbrăţişându-i pe cei doi
  
  Ca o haină argintie,
  
  Şi îi ia la ea apoi.
  
   
  
 Noaptea lasă locul zilei,
  
 Vălul ei s-a destrămat,
  
 Iar castelul alb dispare
  
 Ca un vis frumos uitat.